PERCEPȚIA ȘI GNOZA

Ce este percepția și gnoza?

Percepția și gnoza reprezintă o zonă cognitivă fundamentală, care ne ajută să recunoaștem funcțiile obiectelor și să planificăm activitățile de zi cu zi. Această arie cognitivă include capacitatea de a procesa stimuli vizuali primitori, de a înțelege relațiile spațiale dintre obiecte și de a vizualiza imagini și scenarii (Michelon 2006).

Percepția și gnoza reprezintă abilitatea creierului de a recunoaște informații învățate anterior, cum ar fi obiecte, persoane sau locuri colectate din simțurile noastre. Astfel, există diferite tipuri de percepție și gnoză, una pentru fiecare modalitate senzorială:

  • Percepția vizuală și cunoașterea: abilitatea de a recunoaște diferiţi stimuli (obiecte, chipuri, culori, forme) prin vedere și atribuirea semnificației lor;
  • Percepția auditivă și gnoza: abilitatea de a recunoaște diferiți stimuli (sunete) prin auz;
  • Percepția și recunoașterea tactilă: abilitatea de a recunoaște sau de a identifica diferiți stimuli (textura, obiectele sau temperatura) prin atingere;
  • Percepția și gnoza olfactivă: abilitatea de a recunoaște diferiți stimuli (mirosuri) prin miros;
  • Percepția gustativă și gnoza: capacitatea de a recunoaște diferiți stimului (arome) prin gust (Neuron up, 2012-2017);

Psihologii fac de obicei o distincție între senzație și percepție. Senzațiile sunt impresii senzoriale neinterpretate create de detectarea stimulilor de mediu, în timp ce percepția se referă la setul de procese prin care înțelegem aceste senzații (Introducere în percepție, 2009).

Senzațiile sunt create atunci când detectăm stimuli prin simțurile noastre (miros, vedere, atingere, auz, gust) din mediul înconjurător (Introducere în percepție, 2009). Intrările senzoriale ale ochilor, urechilor, nasului, etc. sunt transformate în percepții de obiecte, (atracții, sunete, mirosuri, gust și experiențe de atingere) (McLeod, 2008).

Percepția este, prin urmare, organizarea, identificarea și interpretarea informațiilor senzoriale care ne ajută să reprezentăm și să înțelegem mediul. Percepția nu este recepția pasivă a intrărilor senzoriale; ea este modelată prin învățare, memorie, așteptare și atenție.

Abordările procesării informațiilor pot fi de sus în jos sau de jos în sus. Abordările de sus în jos includ cunoștințele sau așteptările unui individ, care ghidează procesarea. În abordările de jos în sus există date care sunt puse împreună până la formarea unei imagini mai mari (Introducere în percepție, 2009).

Procesarea vizuală este compusă din diferite etape (Marr, 1982): viziune timpurie, intermediară și târzie. În  stadiile incipiente ale sistemului vizual, apar procese precum segregarea imaginii din fundal, detectarea frontierei și detectarea caracteristicilor de bază (de exemplu, culoare, orientare, componente de mișcare). Această informație atinge etapele intermediare, unde este combinată într-o reprezentare temporară a unui obiect. În etapele ulterioare, reprezentarea temporară a obiectului este potrivită cu formele obiectului anterior stocate în memoria vizuală pe termen lung pentru a obține identificarea și recunoașterea obiectului vizual. În timp ce procesele vizuale timpurii sunt în mare măsură automate și independente de factorii cognitivi, etapele vizuale târzii sunt mai mult influențate de cunoștințele noastre. Exemple de influență cognitivă asupra modului în care percepem lumea – care modulează viziunea târzie – sunt căutarea vizuală și atenția (Treisman, 1993).

Procesul de percepție și recunoaștere poate fi împărțit în diferite etape. În primul rând, există procesarea unor componente de obiecte de bază, cum ar fi culoarea, adâncimea, forma sau textura (Humphreys, Price și Riddoch, 1999; Kolb și Whishaw, 2003). Apoi, aceste componente sunt clasificate sau grupate pe baza asemănării (Humphreys, Price in Riddoch, 1999), care necesită direcționarea și schimbarea atenției între diferitele aspecte ale obiectelor (Kolb in Whishaw, 2003). Reprezentarea intrării este apoi potrivită cu descrieri în memoria noastră (Humphreys, Price în  Riddoch, 1999). În final, atributele semantice sunt aplicate reprezentării, oferind sens și recunoaștere (Humphreys, Price in Riddoch, 1999).

Prin urmare, recunoașterea obiectului este abilitatea de a percepe proprietățile fizice ale unui obiect (formă, culoare, textură) și se aplică atributele semantice (identificând obiectul ca tabel). De asemenea, este necesar să se înțeleagă folosirea obiectului, relația acestuia cu alte obiecte și experiența anterioară cu obiectul (Enns, 2004). Formele de recunoaștere includ identificarea, clasificarea și discriminarea. Baza tuturor acestor abilități este codificarea informațiilor spațiale derivate prin experiența perceptuală (Christou în Bülthoff, 2000 în Wallis și Bülthoff, 1999). Hipocampul are un rol important în funcțiile de recunoaștere a obiectelor și memorie, deci este foarte important în organizarea amintirilor obiectelor din spațiu (Kolb in Whishaw, 2003).

 

De ce este importantă percepția și gnoza la nivel funcțional?

Percepția și cunoașterea ne ajută să înțelegem lumea din jurul nostru și să ne orientăm în mediul înconjurător. Ne permite să navigăm prin lume, să luăm decizii, să ne pregătim pentru acțiune și să evităm pericolul (Introducere în percepție, 2009). De exemplu, cunoașterea culorii sau a formei unui obiect ajută o persoană să identifice rapid un anumit obiect într-o scenă vizuală complexă (Wolfe and Horowitz, 2004). Este mai ușor pentru noi să fim independenți sau să ne simțim încrezători în realizarea unor activități specifice. Cu ajutorul percepției și gnozei, indivizii își mențin sarcini sau structuri preferate și rutina lor zilnică ajustată la nevoile, interesele și dorințele lor. Percepția și gnoza au o importanță vitală în performanța noastră de zi cu zi. Ele ne aduc satisfacție și ne permit să ne dezvoltăm potențialul. De asemenea, devenim mai activi în societate. Dacă ilustrăm: Viața ar fi dificilă dacă cineva nu ar putea să-si recunoască rudele apropiate, să-și identifice cântecul preferat, să identifice anumite părți ale corpului ca  proprii ale lor sau, să nu recunoască ce fel de tacâmuri folosesc. (Neuronup, 2012-2017).

În cele din urmă, percepțiia și  gnoza sunt importante și în relațiile de comunicare și sociale, deoarece ne permite să înțelegem oamenii din jurul nostru. Suntem experți în detectarea și identificarea fețelor, care se datorează în cea mai mare măsură abilității noastre de a percepe fețele în ansamblul lor și nu numai ca părți individuale care nu sunt legate între ele

Modificări în această dimensiune la pacienții cu boala Alzheimer

Percepția și gnoza sunt controlate de emisfera dreaptă a creierului. Insuficiența cognitivă, așa cum este cunoscută la persoanele cu demență, conduce la scăderea eficacității percepției vizuale și a gnozei. Persoanele cu boala Alzheimer  au probleme cu percepția adâncimii, vedere  distorsionată și încețoșată și capacitatea redusă de a distinge nuanțele de culoare.

Persoanele cu boala Alzheimer pot întâmpina dificultăți în recunoașterea obiectelor datorate deprecierii memoriei semantice, care este utilizată pentru a obține informații referitoare la denumirea și clasificarea obiectelor (Laatu, Jaykka, Portin și Rinne, 2003).

Agnozia  este incapacitatea de a procesa informații senzoriale. Adesea există o pierdere a capacităţii de a recunoaște obiecte, persoane, sunete, forme sau mirosuri, în timp ce simţul  specific nu este afectat.

Agnozia vizuală este  incapacitatea de a combina impresiile vizuale individuale în modele complete, ceea ce duce la incapacitatea de a recunoaște obiectele și, în consecință, la incapacitatea de a le desena sau copia (Kolb and Whishaw, 2003).

Prosopagnozia  (incapacitatea de a recunoaște fețele) apare mai ales în stadiile incipiente ale bolii. Se pare că nu există numai problema recunoașterii fețelor, inclusiv procesele în stadiul percepției feței vizuale sunt afectate. Trăsăturile personale ale feței, cum ar fi ochii, nasul sau gura, nu sunt percepute ca un întreg și, prin urmare, nu sunt recunoscute ca față. De asemenea, aceasta afectează grav comunicarea și orientarea persoanei în contexte sociale.

Deoarece percepția și recunoașterea joacă un rol fundamental în orientarea și deplasarea noastră, este normal ca persoanele cu boala Alzheimer să se rătăcească și să se piardă frecvent. A fi „pierdut” este, de obicei, rezultatul unui mediu necunoscut, care îi împiedică să se apropie de destinația definită (Christou în Bülthoff, 2000).

Jocuri serioase, potrivite pentru această dimensiune:

Jocuri similare:

  • Domino;
  • 3D logic puzzles;
  • Katamino;
  • Carduri de clasificare;
  • Carduri de asociere;

 Bibliografie

  • Christou, C. în Bülthoff, H. H. (2000). Percepție, reprezentare și recunoaștere: o viziune holistică a recunoașterii. Vedere spațială, 13 (2,3), str. 265-275.
  • Enns, J.T. (2004). Ochiul  gândirii, Creierul văzător: Explorările în cunoașterea vizuală. New York: W. Norton & Company.Gnosis (2012-2017). Sursa  https://www.neuronup.com/en/areas/functions/gnosis
  • Humphreys, G., Pret, C. și Riddoch, J. (1999). De la obiecte la nume: o abordare neurologică cognitivă. Psychological Research, 62, 118-130.
  • Kolb, B. în Whishaw, I.Q. (2003). Fundamentele neuropsihologiei umane. New York: Worth Publishers.
  • Laatu S., Jaykka H., Portin R., Rinne J. (2003). Vizualizarea obiectului vizual în boala Alzheimer timpurie: deficite în procesarea semantică. Acta Neurologica Scandinavica, 108, 82-89.
  • McLeod, S. (2008). Teoria percepției teoretice. Sursa  https://www.simplypsychology.org/perception-theories.html
  • Michelon, P. (2006). Ce sunt abilitățile cognitive și cum să le stimulezi? Obținut de la https://sharpbrains.com/blog/2006/12/18/what-are-cognitive-abilities/
  • Introducere în percepție (2009). Sursa: http://cognitivepsychology.wikidot.com/cognition:perception
  • De ce oamenii cu Alzheimer nu mai recunosc fețele celor dragi? (2016) Sursa http://neurosciencenews.com/alzheimers-facial-perception-memory-4012/